Proiectul nostru de Crăciun 2008

Merry Christmas Santa

 

A fost o experienţă minunată, de neuitat pentru copiii implicaţi în acest proiect dar şi pentru noi, care am văzut bucuria pe feţele copiilor şi dorinţa lor de a aduce vestea Naşterii Mântuitorului în casele oamenilor.

Anul acesta, un grup de 34 copii au fost părtaşi proiectului nostru de Crăciun. Câţiva dintre ei, fac parte din programul nostru de caritate şi asistenţă socială şi trăiesc în medii sociale şi locaţii diferite ( Vlădeni, Botoşani, Bucecea, Mihail Kogălniceanu ). Pe toată perioada proiectului, 24-26 Decembrie 2008, copiii din satul Mihail Kogălniceanu au locuit împreună cu noi la Botoşani.

 În ajunul Crăciunului, copiii din satul Mihail Kogălniceanu au sosit la Botoşani, la noi acasă (soţul meu a fost după ei cu maşina în dimineaţa acelei zile). Au servit masa, s-au odihnit puţin apoi am plecat spre Vlădeni. AcolChristmas carol on Vladenio ne-am adunat tot grupul: cei din Vlădeni, copiii din Bucecea şi cei din Botoşani, pentru a merge cu colindul în sat.

Satul era acoperit de zăpadă. Ninsese cu câteva zile înainte, chiar şi în ajunul Crăciunului ne-am bucurat enorm de mult pentru fulgii mari de zăpadă ce cădeau pe pământ. Am mers pe la casele oamenilor şi am cântat colinde specifice evenimentului legat de naşterea Mântuitorului Isus Hristos. Copiii erau neobosiţi şi plini de entuziasm. Au avut parte de o experienţă frumoasă şi s-au simţit mândri de faptul că pot face o lucrare utilă pentru răspândirea Evangheliei lui Isus Hristos în satul lor.  

Seara, copiii au mers acasă şi ceilalţi cu noi la Botoşani, unde am luat cina împreună. Copiii noştri s-au simţit foarte bine împreună cu ei; au povestit, s-au jucat diferite jocuri şi au râs mult împreună. Foarte multe lucruri erau noi pentru ei, inclusiv faptul de a juca unele jocuri pe computer.

children at church serviceA doua zi dimineaţă ne-am deplasat la Vlădeni, unde grupul întreg de copii a participat la slujba de închinare a bisericii baptiste din localitate. Programul copiilor i-a mişcat pe cei din biserică. Cântările lor sunau frumos, la fel şi poeziile aducătoare de vestea naşterii Domnului Isus Hristos.  

La sfârşitul slujbei, copiii prezenţi la biserică au participat la o masă festivă de Crăciun. Am servit supă, sărmăluţe, fructe, prăjituri şi sucuri. Toţi copii erau foarte bucuroşi şi vorbeau întruna, povestindu-şi diferite lucruri, experienţe şi amintiri. La final, au primit şi cadourile de Crăciun, cadouri puse la dispoziţie şi anul acesta de către Samaritan’s Purse. Le-au desfăcut atunci pentru că nu mai aveau răbdarea necesară de a ajunge acasă. Nu vă puteţi imagina bucuria pe care au experimentat-o în acele clipe deosebite.

Câteva persoane apropiate familiei noastre au aflat despre proiectul acesta şi au decis să fie alături de noi printr-o donaţie specifică acestui eveniment. În ultimele zile, sponsorii noştri din Anglia ne-au informat despre posibilitatea de a ajuta şi ei din punct de vedere financiar acest proiect. Pe această cale, vrem să le mulţumim tuturor pentru sprijinul financiar pe care ni l-a acordat în derularea acestui proiect minunat.

După masa festivă, fiecare copil a plecat acasă iar noi ne-am întors la Botoşani. După ce ne-am odihnit puţin, am mers în parcul copiilor împreună cu copiii de la Mihail Kogălniceanu. Oraşul şi parcul erau acoperite de zăpadă. Şi atunci ningea destul de abundent peste Botoşani, lucru care a generat multă bucurie în sufletele lor. Niciodată nu au mai fost până atunci într-un orăşel destinat special copiilor. Sectoarele destinate masinuţelor electrice şi căluşeilor au fost preferate lor. S-au tras de câteva ori în aceste maşinuţe, fapt ce le-a produs o imensă bucurie. A fost pentru prima dată când au văzut aşa ceva şi, de asemenea, când au mâncat vată de zahăr pe băţ.  parcul copiilor

Obosiţi, ne-am întors acasă. Copiii au continuat să se joace împreună cu băieţii noştri, au povestit şi râs împreună. Cu mare greutate am reuşit să-i determinăm să meargă la culcare întrucât a doua zi urma să-i ducem înapoi în satul lor.

În dimineaţa următoare, s-au sculat devreme şi după servirea micului dejun, copiii au împachetat lucrurile lor şi am plecat spre satul lor. Drumul fusese greu, era multă zăpadă şi pe alocuri gheaţă necurăţată. Cu toate că drumul a fost foarte greu, Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem cu bine la destinaţie. Familiile lor i-au aşteptat la locul stabilit de dinainte prin telefon şi s-au bucurat când copiii au început deja să le povestească experienţele frumoase şi de neuitat pe care le-au trăit acele zile cu noi la Botoşani.

Ne rugăm lui Dumnezeu ca pe viitor să le mai putem oferi şi alte ocazii de a fi împreună, de a se bucura. Amintirile trăite rămân multe vreme în minţile noastre şi suntem convinşi că aceşti copilaşi nu vor uita prea curând toate lucrurile şi experienţele frumoase şi inedite trăite cu ocazia Crăciunului 2008.

Bunul Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toţi aceia care ne-au sprijinit financiar şi în rugăciune pe tot parcursul acestui proiect. Avem convingerea că vor fi răsplătiţi de El pentru efortul depus şi ne rugăm lui Dumnezeu să-i aibă în paza Lui şi în anul acesta în care am intrat, prin voia Sa.

Carmen Motora

Lider coordonator programe de caritate & asistenţă socială

 

Veşti bune despre Clara

Articol disponibil in limba engleza. Il puteti citi integralaici

Va multumim pentru intelegere!

Postat in Evenimente. Comments Off

Mulţumim frumos!

Prin intermediul acestui articol, am vrea să le mulţumim tuturor acelora care au intrat pe site-ul misiunii noastre in anul care a trecut, 2008. Suntem onorati de faptul că prezentăm un oarecare interes pentru dumneavoastra şi dorim în continuare să nu ne ocoliţi oridecâteori aveţi ocazia de a accesa din nou pagina noastră de internet.

Unii, au ajuns aici probabil întâmplător; dacă v-a plăcut, vă aşteptăm şi cu altă ocazie. Alţii, au accesat pagina noastră de internet din simplă curiozitate; sperăm ca aceasta să fi avut rezultate pozitive. Unii, avem convingerea că au ajuns aici, vrând să vadă ce fel de activităţii derulăm ca misiune creştină prin intermediul programelor aflate deja în curs de desfăşurare; ne-ar plăcea să ştim că parcurgerea articolelor a avut un oarecare impact în vieţile dumneavoastră iar timpul alocat citirii lor nu a fost în zadar. Indiferent din ce motiv aţi ajuns în anul care atrecut pe site-ul nostru, noi vă mulţumim frumos şi dorim ca pe viitor să aveţi cel puţin acelaşi interes manifestat ca şi până acum.

De asemenea, ne-am bucura tare mult dacă aţi semna şi în cartea noastră de oaspeţi (guestbook). Ne puteţi scrie impresiile dumneavoastră legate de activitatea noastră şi, de asemenea, puteţi personaliza mesajul respectiv cu fotografia dumneavoastră. Click aici sau pe fotografia de mai jos, pentru a ajunge la cartea noastră de oaspeţi.   

 sign our guestbook

Iată o hartă cu locaţiile de unde provin cititorii noştri:

misiuneacrestinaandrei_wordpress_com-world

Conform datelor puse la dispoziţie de către cei de la ClustrMaps, site-ul misiunii noastre a fost accesat de către 1, 115 vizitatori în perioada 25 August 2008 – 17 Ianuarie 2009. Evident că lucrul acesta ne bucură foarte mult, având în vedere faptul că lista tărilor este destul de pestriţă:

Romania (RO) 940
United States (US) 41
Moldova, Republic of (MD) 27
Spain (ES) 26
Italy (IT) 18
France (FR) 10
United Kingdom (GB) 10
Europe (EU) 8
Austria (AT) 6
India (IN) 5
Germany (DE) 5
Portugal (PT) 3
Serbia (RS) 2
Canada (CA) 2
Denmark (DK) 1
Ukraine (UA) 1
Belgium (BE) 1
Netherlands (NL) 1
Bosnia and Herzegovina (BA) 1
Cyprus (CY) 1
Angola (AO) 1
Macedonia (MK) 1
Bulgaria (BG) 1
Switzerland (CH) 1
Australia (AU) 1
Hungary (HU) 1

 O altă companie care se ocupă cu traficul de website, ShinyStat ne furnizează următoarele date care ne bucură foarte mult legat de accesarea paginii noastre de internet: a) Total visite 2008 – 3.521; b) Total pagini accesate – 6.001;

Harta de mai jos este obţinută prin bunăvoinţa celor de la Flagcounter.com şi evidenţiază un lucru îmbucurător: vizitatorii noştri provin din 86 ţări diferite. Un simplu click pe harta de mai jos arată lucrul acesta (harta conţine primele 18 ţări din cele 86 înregistrate – traficul este atât pentru site-ul din limba română, cât şi pentru cel din limba engleză).